scriu si plang....scriu

azi nu am putut sa vorbesc cu nimeni, cu nici unul dintre voi, cu nimeni, am suferit kiar d doua ori, am plans o gramada, am bocit kiar, selfless....fara pic de control. si cum sa nu fiu frustrata, dezamagita d mine, d tot ceea c nu am putut sa fac sau d un "ghinion" incredibil p kre probabil mi l-am facut singura, sau poate k nu. oricum dincolo d linie...sunt eu - cel mai nasol sentiment ever, si sincer nu poti sa intelegi pana nu ai trecut prin asa cva, ptr k t zdruncina, si totul devine un soc plasmodic din care iti e frica sa iesi...e imposibil sa traiesti asha si sincer desi nu e nimik kiar tragic dupa cum m-au asigurat toti, nu pot sa nu observ cum lucrurile se schimba putin cate putin si simt k akum, nu inainte d bac, nu dupa defilare, nu dupa bac, se termina totul, park v-am pierdut p toti ptr k nu mai sunteti in acelasi loc cu mine, ptr k ...nush oricum pustiitor rau sentimentul asta, pustiitoare senzatie, pustiitoare viata, and worth living? ... hell knows, god knows, cuz i surely don't. cum t simti intr-o camera unde singurele persoane kre t cunosc sunt inexistente, cum t poti simti cand nu shtii la c sa t ashtepti, cand simti k vrei sa strigi don't go....ever. ptr aici e problema, nu d o saptamana, nu d doua, ci d ani buni d-acum akolo, don't ever go cuz i couldn't bear to be so alone and not have u to talk to, to call if i need it.cata frustrare, atata inconstienta, atata frica...o frica inexplicabila, o neasteptata, nefireasca frica.