Nu pot sa scriu ptr mine ptr k scriu ptr voi

Cine pana mea a inventat blogul...? cine a renuntat la foi? d c am renuntat eu la foi? d c le mai tine p alea p kre mi le-ai dat...? d c e o foaie a mea si blogul al tuturor? d c sa incerc sa nu fiu eu? ma macina un gand d la o vreme....d c mi-am facut blog? ptr k ..c? k si-au facut toti, k e cool, trendy si hip, ok fine am zis, FINE (and u know what that stands for; freaked-out, insecure; neurotic and emotional ;)) ) dar nu ma multumeste p mine un blog, nu ma multumeshte sa scriu aici, aici unde sunteti toti, unde eu nu sunt eu, ceea c numesc eu eshti tu, si totudeaunea, ptr totdeauna o sa tanjim unul dupa altul....toti unul dupa altu, dupa cine ce cum cu cine cand si care cine.
Nush d c am o senzatie d sfarsit d blog, u never know, da poate poate revin la foi sau poate poate raman tot aici cu gloata. c spirit d turma...nu o sa uit niciodata conceptul d turma si cat d electrizant, extaziant si teribil d macinator poate fi. turma e autodistrugere, in special o turma unita, o turma c a devenit rai d murfatlar, o turma a dumne-zeilor si zeitelor p pamant, o turma si o gloata d "bolnavi", disfunctionali, cu relatii stravezii si ambigue, d combinari d 2, 3 , 4 luate cate vor ei si d vicii ambivalente. shtiu k nu prea imi pasa d c cred cei din jur despre noi d tot ceea c se incadreaza in norme si tipare d ceea c e corect normal si moral...mai ales moral. provin dintr-o "rasa" d amorali, dar ma inceark o frica d amoralitatea noastra, d a ne pierde p noi in procesul d construire a turmei. cine sunt indivizii d aici, d c raman uniti k nishte ciori p o barna duse la inecat doar ptr una nu poate zbura? literalmente sunt surprinsa d faptul k degradarea e mai placuta cand e publica si nu pot sa nu intreb d c? d c ai un fior inexplicabil cand shtiu toti, ptr k mai apoi totul sa se piarda in platitudine si cotidian, d c sa spui tot c gandeshti cand poti sa lasi sa se intrevada, sa fii ambiguul in persoana, sa nu dezvalui si sa t lasi dezvaluit, foaie cu foaie, atunci cand e necesar, cand eshti lucid intr-o noapte cu stele, cand stai atarnat la un geam si o adiere d incremenire bate din orice directie...cum poti sa ai ambitia sa t crezi profund and nu t chinui sa pricepi nimik si ai teribila satisfactie k shtii p cineva cand de fapt iti este imposibil ptr k nu te-ai straduit indeajuns desi totul a fost intr-un caiet, intr-o carte, intr-o conversatie, p o banca, intr-o seara cu o adiere d incremenire. iti poti imagina cat d previzil poti fi atunci, cat d ushor d citit dupa aceea, si cat d disperat d pironit d o imagine prolifica a ta c se va narui la prima secunda d singuratate si strangere d inima ptr ceea c pierzi. poate e greu d "talmacit' ceea c scriu, dar nu reflecta decat ceea c sunt(em) si conshtiinta ulterioara ca suntem atat d vizi k persoane ptr noi si atat d interesanti ptr restul unei planete d anonimi.
nu nu e ultimul post....mai sunt o gramada d spus, dar e vorba d o revizuire d perspectiva ptr k nimeni nu pleaca nicaieri, vietile nu se rup si nu impletesc peste noapte, singuratatea e inabushitoare si insuportabila iar oamenii p cat d noi si interesanti p atat d plictisitori si monotoni, ptr k dureaza o noua eternitate sa ii cunoshti.